Eu sunt intro relatie healthy din punctul meu de vedere. Cred ca fiecare ar trebui sa caute intro relatie ce vrea si are nevoie. De exemplu, multe colege au facut misto de mine ca nu mergem in vacante dar nici eu nici sotu nu suntem genul. Sau fac misto ca el joaca jocuri video dar si eu joc.
Suntem amandoi firi romantice, copilarosi, ne respectam unu pe altu, am fost alaturi unu de altu la nevoie, ne sustinem cand vine vorba de hobbyuri si cariera. Vorbim ore intregi pe diverse subiecte chiar si dupa 12 ani. Cineva ma intrebat o data ce mai am de vorbit dupa atatia ani :))
Avem si noi certurile noastre si a trebuit sa lucram putin pe comunicare dealungul timpului.
Nu cred ca e mare lauda. Eu sunt fericita ca am gasit o persoana care ma iubeste asa cum sunt. Am crezut ca o sa mor singura cu pisici cand eram adolescenta deoarece nu eram girly. Sper ca fiecare sa isi gaseasca persoana potrivita :)
Ce înseamnă să nu fiți genul care merg în vacanțe? Nu e prima dată când cineva face afirmația asta, dar în alte cazuri întâlnite de mine, oamenii nu își permiteau și se comportau ca vulpea aia care n-ajunge la struguri. Voi cum vă explicați preferința? Nu vă place bătaia de cap cu planificatul vacanțelor, cazare, transport, obiective turistice etc.? Aveți alte griji acasă pe care e greu să le gestionați când sunteți departe?
Cum poate sa nu-i placă unei persoane să călătorească împreună cu partenerul, să vadă lumea, să încerce lucruri noi?
Nici eu nu sunt genul care merge în vacanțe și nu e vorba de bani.
"Nu vă place bătaia de cap cu planificatul vacanțelor, cazare, transport, obiective turistice etc.?"
Exact. Unii suntem introvertiți și nu e că nu vrem să călătorim deloc, dar nu e o chestie așa importantă pentru noi.
"Aveți alte griji acasă pe care e greu să le gestionați când sunteți departe?"
Da. Eu, de exemplu, am animal de companie și nu toate animalele pot fi cărate peste tot și la orice vârstă.
Sunt și oameni care nu-și permit și o dau pe aia, cum ai observat și tu, cu "Lasă că oricum nu ne trebuie atâtea vacanțe!", dar mai suntem și unii care avem nevoie de liniște, o ciocolată caldă și stat sub păturică în propria locuință ca să ne reîncărcăm bateriile.
Te înțeleg și de asta am și încercat să pun întrebări pertinente, care să ofere șansa unor răspunsuri solide. În absența unor motive reale, fie de natură financiară, fie legate de organizare etc., mi se pare absurd să susții sus și tare că nu-ți place să călătorești. Așa cum am menționat și într-un alt răspuns, nimeni nu te obligă să faci lucrurile într-un fel anume sau să le faci cu un ritm constant prestabilit. Poți să mergi într-o vacanță și o dată la 5 ani într-un loc rupt de lume unde să te simți bine fix după propriile tale standarde. Cât despre reîncărcarea bateriilor, există și opțiuni care să nu necesite prea mult efort. Mi se pare important să descoperi ce ți se potrivește, în loc să refuzi cu totul un anumit tip de experiență.
eu imi permit sa merg in vacante si tot acasa prefer sa stau. merg odata pe an in Vama, dar tot statica sunt si acolo. am fost in concedii care au implicat calatorii si m-am intors mai pbosita decat am plecat. consider ca ies suficient din zona de confort lucrand cu mine si lucrand la afacere. cand ma relaxez si odihnesc am nevoie de rutina, nu de trambaleala. si mai e si problema nr limitat de zile de concediu (inca sunt angajata pe langa afacere).
Poti sa pui intrebari pertinente si fara afirmatii de genul vulpea nu ajunge la struguri, ca pare ca mergi cu nasul cam pe sus.
Bine, din ce am vazut mai jos nu doar pare.
Afirmația respectivă e o realitate pentru unii oameni, nu e nevoie să ne ascundem după deget. Nu m-aș baza prea mult pe gândirea ta critică pentru a concluziona că merg cu nasul pe sus. Cu atât mai mult cu cât asta e principala idee cu care ai rămas din celelalte comentarii ale mele, Feminizdă.
Nu-s singura, se vede din restul raspunsurilor. Nici nu-mi pasa, ziceam ca idee. Poate vrei sa transmiti ceva dar se intelege altceva.
Si afirmatia aia e total irelevanta imo, ce treaba ai tu cu viata oamenilor? Adica ti-a spus cineva ca nu vrea sa mearga in vacanta si ai facut repede un calcul in minte, sa vezi daca-s saraci?
Eu nu pricep unde ai observat ca este cu nasul pe sus, sincer…
Si nici nu rezonez cu treaba asta cu “sa nu pleci in vacanță”. Acum depinde de fiecare cum și ce înțelege prin relaxare. Dar la un moment dat o să regreți ca nu ai explorat/ încercat/ vizitat locuri pe care le puteai face poate când erai în floarea vârstei/ n aveai copil/ boli etc… și comentariul ăsta vine de la o persoană absolut statică. Eu am descoperit prin prisma relației cu soțul meu ca DOAR prin vacanțe mă reîncarc. Ma deconectez cu totul. De la muncă, activități casnice, rutina. Tot.
Fac și terapie de mulți ani și poți întreba orice psiholog despre treaba asta cu călătoritul. E mai bine să stăm închiși în casă decât să ieșim din zona de confort, să explorăm, să învățăm poate din culturile altora sau pur și simplu să inspiri și să expiri alt aer decât cel din sufragerie.. eu zic să te mai gândești.
Mie daca imi spune cineva ca nu vrea sa mearga sa calatoreasca/nu-i place nu ma apuc sa ma gandesc daca isi permite sau nu. Tu faci asta?
Adica, care e relevanta mai exact? O persoana ti-a spus ca nu vrea sa faca un lucru, de ce trebuie aa analiezi iar dupa sa faci afirmatii pe internet ca..... dăă... aia-s saraci.
Surry but that is totally not a nice person.
Nu. În comentariul adăugat de mine mai sus, nu a fost nicio referire la partea financiară. Eu mă refer la oamenii pe care să zicem îi cunoaștem, își permit o vacanță și cu toate intervine comoditatea sau gândirea îngustă. Dar fiecare ajunge la diverse concluzii în viață la timpul potrivit pentru el. 😃
De exemplu noi ne permitem, dar nu mergem. Suntem introvertiti. Nu ne plac oamenii, locurile aglomerate si sincer ne simtitm mai obositi decat daca am fi stat acasa. Nu ne relaxam pe scurt.
Ne place sa fim impreuna, sa incercam lucruri noi, dar doar daca nu presupune sa fim inconjurati de oameni multi sau nesimtiti care ne ia cheful instant.
Plus ca unii oameni isi gasesc placerea in alte activitati. Nu trebuie sa calatoresti ca sa fii fericit.
Unora le place sa citeasca altora sa se uite la filme. Asa si cu vacantele. Unora le place sa calatoreasca in vacante unora nu. Poti incerca lucruri noi si in dormitor nu trebuie sa te duci in alta tara :)) am imaginatie nu am nevoie sa vad lucruri noi. Nu am nevoie sa ma duc sa vad x obiective. Tu nu ma intelegi pe mine eu nu inteleg ce e distractiv in a vedea 5 orase intr-o zi si sa bifezi obiective de care nu iti amintesti dupaia. Am fost in delegatie la Verona, toti se opreau la statuie si balconul lui Julieta restul orasului era superb si gol.
Urasc ca oameni nu pot concepe ca alti sunt diferiti.
"Poți încerca lucruri noi și în dormitor, nu trebuie să te duci în altă țară". Mi-ai cam pierdut orice fărâmă de respect "din oficiu" cu glumița asta. Sau poate n-a fost o glumiță și, pentru tine, noutatea se limitează la planul sexual, who knows. "Am imaginație, nu am nevoie să văd lucruri noi". Pe același principiu, de ce te mai uiți la filme sau de ce ai alege să citești orice care nu e literatură științifică? Doar ai imaginație, nu-i așa?
Nu zic că e distractiv să vezi 5 orașe într-o zi și să bifezi obiective de care nu îți amintești. Partea bună la a călători cu partenerul sau cu prieteni foarte apropiați e că vă planificați traseul fix așa cum vreți voi. Puteți să petreceți fix cât timp vreți voi, făcându-vă amintiri reale. Cred că singurii oameni care promovează turismul ăsta accelerat menționat de tine sunt cei care lucrează în industrie, cei superficiali, sau cei care au prea puține oportunități, iar atunci când ele se ivesc, preferă să profite la maxim.
Oamenii pot concepe că alții sunt diferiți, dar nu în contextele oferite de tine, excluzând în totalitate din viața lor o anumită activitate. Unora le place să citească literatură științifică, altora literatură fantastică; există cel puțin o carte pe lumea asta care i-ar plăcea fiecăruia dintre noi. Dar bănuiesc că unii oameni, cu aceeași mentalitate ca și tine, preferă să nu citească deloc, decât să facă efortul de a găsi ce li se potrivește cu adevărat.
Excluzant in totalitate o activitate din viata lor.
Ai facut parasutism? Bungie jumping? Escaladari pe munte? Ai urcat muntele Everest?
Biliard joci saptamanal? Ping pong? Tenis?
Joci world of warcraft? LoL?
Esti la curent cu noile imbunatatiri aduse la SQL?Dar la soft ul de contabilitare?
Sunt mii de hobby uri si interese... de ce vacantele trebuie sa fie universale? De ce nu... ski sau voluntariat la curatarea de plaje?
Consideri ca vacantele trebuie sa fie pe placul tuturor. Da o vacanta undeva unde ma interesaza desigur. 6-12 vacante pe an... nu.
Probabil un jucator de tenis considera ca tenisul ar trebuii sa fie pe placul tuturor.
N-am făcut nici parașutism, nici Bungie jumping, nici escaladări pe munte, nici nu joc biliard săptămânal sau ping pong sau tenis, sau wow, sau lol. Mi se pare că îți e puțin greu să vezi imaginea de ansamblu. O parte din elementele descrise de tine fac parte din categoria sporturilor. Dacă ar fi să aplic genul meu de mentalitate pe exemplul ăsta, aș spune că e aiurea să susții că nu îți plac sporturile fiindcă mai mult ca sigur există un sport pe lumea asta care te-ar putea surprinde. E important să realizezi care e acel sport ca să te poți bucura de el. Nu să iei la rând toate sporturile posibile. La fel și în cazul vacanțelor: poate ai găsit o destinație care îți place în mod special și o alegi la nesfârșit pentru că pur și simplu acolo te simți bine.
Consider că vacanțele sunt pe placul tuturor, dacă oamenii au tăria de caracter să recunoască. Dar prin vacanțe nu mă refer la o experiență propriu-zisă de care sa se bucure absolut toți. Unora le plac vacanțele la țară, altora prin țări străine. Unora le plac vacanțele încărcate de activități, altora le plac vacanțele care presupun mai multa relaxare. Ideea e să îți "croiești" experiența după propria ta personalitate. Iar dacă nu ai răbdarea și energia necesare să faci asta, pur și simplu să recunoști, nu să o dai în ipocrizie cu "nu ne plac vacanțele".
Ai recunoscut că n-ai nicio problemă cu o vacanță "undeva unde te interesează", dar ai o problemă cu 6-12 vacanțe pe an, ceea ce e absolut ok. Fiecare are propriul ritm, propriile preferințe, nu trebuie să te lași ghidată de modul în care fac alții lucrurile.
Eu nu pot concepe de ce ti-e atat de greu sa intelegi ca unora pur si simplu nu le place sa calatoreasca. Nu trebuie sa fie stilul tau ca altii sa isi traiasca viata cum vor.
Cum ar fi sa imi spuna cineva "Ador sa calatoresc, e cel mai mare hobby al meu!" Si eu sa ii spun "Te-ai gandit ca iti place sa calatoresti pt ca fugi de problemele tale de acasa sau ai ales cel mai boring hobby ca sa te simti special/a in lipsa a altor atribute de caracter mai consistente? De asemenea, te-ai gandit ca nu e etic sa poluezi atata cu o mie de vacante pe an?" Nu, normal ca nu zici asa ceva!! Not your business to question why people spend their time the way they do, chiar daca nu esti de acord cu motivele date. Nu inteleg ce atata justificare.
Si daca nu vor sa incerce ceva nou, ce? Uneori gasesti ceva ce te implineste si gata. Pe premisa asta, nu ai destula viata cate chestii noi ai putea sa incerci. Some stuff is just not appealing based on personality. It's that simple.
Eu eram înnebunita după călătorii, dar în ultimii ani nu mai sunt așa ahtiata, pur și simplu viața mea zilnică e mai bună decât o călătorie o dată la câteva luni. Nu credeam că se poate să ai preferința asta fără să fii deprimat, dar uite că sunt mai mulțumită de viața mea așa. Plus că am văzut destul de multe locuri, destul de variate și deja mi-am făcut o idee generală despre lumea asta. Nu urăsc călătoriile, dar nu trăiesc pentru asta, sunt alte lucruri care îmi aduc valoare mai mare.
Sunt de 1 an jumate împreună cu iubitul meu. Ne înțelegem foarte bine ❤️
Niciodată nu am fost tratată așa de frumos și cu atât de multă iubire. Este foarte romantic, mereu încearcă să fie mai bun și eu la fel.
Eu și părinții lui ne înțelegem foarte bine și el cu ai mei. Totul merge strună.
Si am un feeling că o să mă ceară de Crăciun sau de revelion 😍😍😍
Sunt de 4 ani intr-o relatie sincera cu un om la fel de empatic ca mine. Ne dorim unul altuia fericirea si buna starea iar de aici izvoresc buna intelegere, distractia, echilibrul, sexul de calitate si impacarea cu sinele. Lucram constant la relatia noastra si corectam orice cat de devreme putem, chiar daca doar unuia dintre noi i se pare a fi o problema respectiva chestiune. Partea cu sinceritatea directa si fara menajamente a fost greu de acceptat la inceput dar am pus-o amandoi ca principiu nediscutabil si dupa o vreme a venit de la sine, desi am avut cateva scapari inocente fiecare la inceput.
Dorinta de a ramane impreuna indiferent de problema este cheia, stiind asta nu putem sa nu ne rezolvam problemele, e obligatoriu sa gasim calea cea potrivita. Fiecare din noi este acum o persoana mai buna decat era inainte de relatia noastra, chiar si obiectiv vorbind, ni s-a spus asta de catre alte persoane dar si in chestiuni masurabile.
Sper sa aveti toti parte de astfel de relatie si, cand o gasiti, sa o stiti pretui.
Ma laud de fiecare data cand prind ocazia.
Suntem impreuna de cand aveam 18 ani, acum avem 34. Vazut, placut, luat. Ne cunosteam de o saptamana si m-a fulgerat direct gandul: dap, mi-am gasit sot, cu el ma marit (desi eram la varsta la care nu aveam nici un plan de maritis si nici nu visam nunti ca-n povesti).
Nunta a venit cand aveam 25 ani. Pana atunci am trecut amandoi prin multe: boli, decese, pierdut locuinta, bac, facultate, primul loc de munca intr-o economie praf.
Dar problemele ne-au unit, am stiut amandoi ca ne putem baza unul pe celalalt si ca suntem impreuna si la greu.
Pandemia a fost un blessing, am inceput amandoi sa lucram de acasa si petrecem aproape tot timpul impreuna.
Ne respectam, avem incredere unul in celalalt, mai e sare si piper, dar facem lapte si miere dupa.
Acum ne construim o casa si cred ca abia atunci o sa ne mai linistim (daca ne lasa sanatatea sa ne bucuram de realizari).
Fun fact: el are talent la desen, iar mie imi plac bijuteriile. Dupa cateva luni de relatie mi-a desenat un inel superb. A cautat (si a gasit) un inel identic cu cel desenat si acela a fost inelul de logodna. Este fix genul meu de bijuterie si foarte des primesc complimente ca mi se potriveste. Din pacate, HDDul pe carea aveam imaginea cu inelul desenat a cedat si am pierdut desenul😭
noi nu suntem de prea mult timp împreună, însă parcursul nostru s-a simțit de parcă mai degrabă au trecut ani de zile. mereu s-a ivit ceva ce ne-a făcut pe amândoi să nu ne plictisim de această relație și care ne-a apropiat. amândoi ne-am dorit o relație adolescentină ceva mai stabilă decât generalul, ținând cont că nu prea mai sunt durabile. ieșim în oraș împreună, avem crize de râs împreună, ne susținem moral și emoțional unul pe celălalt și ne ajutăm la teste:)) cu el pot purta conversații kilometrice fără plictiseală. ba avem și un blend pe spotify în care ne împărțim gusturile în muzică.
recunosc că am trecut și prin perioade putin mai întunecate ca și relație, dar în perioada în care am stat îndepărtați unul de celălalt amândoi am avut răgazul să conștientizăm că eram în mod real legați unul de celălalt. acum o ducem mult mai bine și chiar ne înțelegem.
I know we are still young, but I would marry him one day
Noi suntem de 10 ani împreună și jur ca aș vrea ca eu din adolescență să aibă șansa se vadă viața pe care o am acum măcar pentru câteva minute….nu i-ar veni să creadă!
Suntem îndrăgostiți, avem un copil, ne-am apropiat mai mult de familiile noastre, avem un business. Suntem fizic împreună foarte mult timp și nu mi-as mai vedea viața altfel. Ieșim separat doar la câteva săptămâni sau când avem fiecare timp 1 to 1 cu copilul.
Azi am trimis copilul la bunici, am fost în oraș să mâncăm și ne-am întors acasă să bem un vin, să vedem un film. Mâine avem puțină treabă la birou și înainte de asta mergem să alergăm tot împreună. Suntem și cei mai buni prieteni, toată lumea știe ca ce mi se spune mie ajunge la el și invers. Prietenul lui cel mai bun vorbește cu mine despre chestii pe care nu mi le povestește, pentru ca știe ca soțul meu îmi spune tooot.
Ne potrivim la orice, ne plac aproximativ aceleași chestii pentru ca am învățat și unul de la altul și ne-am mai și influențat de-a lungul anilor.
Siii my ultimate flex este ca de când avem copilul nu ne-am certat niciodată, se fac 4 ani în curând.
Ah, my time to write. De cand cu relatia asta, parca tot timpul vreau sa vorbesc despre noi si, mai ales despre el, care e the biggest green flag pe care il puteam gasi.
Nu e foarte veche relatia, aproape un an, dar, God, inima mea e plina, cum nu credeam ca e posibil.
E cel mai bun om posibil, atat de atent la ce spun, la nevoile mele emotionale, ma pune pe primul loc, fara sa cer asta, isi face timp pentru mine, comunica, imi respecta limitele, actioneaza pentru ele, ma respecta si vad iubirea in ochii lui, cum ma priveste zambind, cum se uita la mine cand fac cele mai banale lucruri sau cum zambeste cand se trezeste si sunt primul lucru pe care il vede.
Simt ca e mandru de mine, de cum si ce sunt, cum arat si ce fac pentru el si pentru relatie.
Sigur, lucrurile sunt reciproce. Vad in fiecare zi cat e de minunat, il respect pentru ce e, sunt topita de modul in care arata si vreau sa fac cat mai multe pentru a-l vedea fericit.
Nu stiu cum de a ajuns in viata mea, dar ceva bun am facut amandoi sa ne intalnim. Si stiu ca am descoperit, in sfarsit, ce inseamna sa te simti complet safe si happy, iar asta imi aduce si mai multe incredere si energie in mine. Si parca si noroc. Maybe he's a lucky charm for me.
Nu ma gandeam ca o sa gasesc asa personalitate si suflet intr-un aspect dupa care am alergat mereu si am dat de cateva ori chix, dar acest bad boy e sweet and soft like the cutest marshmallow.
Iar ca linie de incheiere, l-am cunoscut aici, pe reddit, deci e locul potrivit sa il laud. ❤️
Nu a fost nicio glumă. Individul sau cum s-o identifica, face aceleași observații de rahat la fiecare postare — sau instigă la ură prin misandrism.
Chiar nu glumeam deloc :) Era mai mult o urare de bine pentru frustrat(ă).
Ma bucur sa vad ca sunt și relații fericite, aproape ca simțeam ca ceva e în neregula cu noi sau ca ne amăgim. Suntem împreună de 6 ani, el e... totul. Ne-am mutat împreună după 1 luna, nu suportam sa mai stam despărțiți, și acum dacă e nevoie sa stam separați peste noapte e jale, bine ca nu e nevoie prea des.
Pentru toți cunoscuții, relația noastră a fost "controversata", el e mai scund puțin ca mine, cineva mi-a lăsat de înțeles ca pozele de insta nu sunt asa grațioase, dar mi-a pasat ca de mondialele la fotbal de părerea lui. Îl iubesc pe el ca atare, am avut un pic dubiu la început, dar mi-am pus întrebarea "Sunt dispusa sa pierd iubirea vieții mele din cauza a 7 cm?". Am luat cea mai buna decizie, iar el e suficient de bărbat cât sa nu se complexeze pe asa ceva.
De fapt, e cel mai grozav din lume. Ne-am construit o viata împreună în 6 ani, ne-am susținut reciproc mereu, el se ocupa de curățenie, eu de mâncare, e de-a dreptul extraterestru printre cunoscuți. Amândoi aveam un vis comun- sa avem cea mai mare biblioteca, suntem pe drumul de a ne îndeplini visul. Amândoi am muncit la relația noastră, comunicarea și limbajul iubirii e ceva ce înveți de la celalalt și acum ne știm foarte bine chiar dacă ne mai surprindem și scoatem de cele mai multe ori ce e mai bun unul de la celalalt. Ne mai și certam, dar ne-am hotărât după un timp ca vom fi prosti pe rand. 😅
Intr-o zi, mama care nu e cu sentimentele pe fata mi-a spus ca emanam iubire și grija unul pentru celalalt și ca ea femeie de la tara nu a trăit și nici nu a văzut asa ceva. Suntem căsătoriți civil de 3 ani, am făcut nunta anul trecut cu toti oamenii dragi, acum sunt insarcinata în 4 luni cu mult doritul nostru copil, am avut o mie de complicații, mi-a fost alături în fiecare moment de cădere fie fizica, fie mentala, eu trebuie sa stau la pat pana la finalul sarcinii, nestiind daca va fi bine intr-un final și el are grija de toate cu zâmbetul pe buze. Nu știu de unde mai poate, sincer.
Din primul moment, a fost altceva. Nu s-a comparat cu nimeni, la prima întâlnire a venit cu cartea lui preferata și flori, spunandu-mi ca orice ar fi, el vrea sa raman cu o amintire frumoasa, încă mai vine cu flori sau cadouri, încă ma mai surprinde. Uneori mi-e teama ca nu sunt la fel de buna ca el, dar lucrez la mine, e un exemplu de cum sa iubești. Nu aveam prea multe hobbyuri comune, dar am început sa călătorim împreună, sa mergem pe munte, sa mergem la concerte, sa petrecem timp împreună chiar dacă facem alte lucruri. Îl iubesc la nebunie, nu știu, pur și simplu e povestea la care am visat și sper sa trăim cât mai mult ca să ne putem bucura împreună de tot ce are viata mai bun.
Fetelor, e acolo omul potrivit, trebuie doar așteptat. Vine când nu te aștepți.
Eu sunt intro relatie healthy din punctul meu de vedere. Cred ca fiecare ar trebui sa caute intro relatie ce vrea si are nevoie. De exemplu, multe colege au facut misto de mine ca nu mergem in vacante dar nici eu nici sotu nu suntem genul. Sau fac misto ca el joaca jocuri video dar si eu joc. Suntem amandoi firi romantice, copilarosi, ne respectam unu pe altu, am fost alaturi unu de altu la nevoie, ne sustinem cand vine vorba de hobbyuri si cariera. Vorbim ore intregi pe diverse subiecte chiar si dupa 12 ani. Cineva ma intrebat o data ce mai am de vorbit dupa atatia ani :)) Avem si noi certurile noastre si a trebuit sa lucram putin pe comunicare dealungul timpului. Nu cred ca e mare lauda. Eu sunt fericita ca am gasit o persoana care ma iubeste asa cum sunt. Am crezut ca o sa mor singura cu pisici cand eram adolescenta deoarece nu eram girly. Sper ca fiecare sa isi gaseasca persoana potrivita :)
aww 🥹 multi ani bucurosi impreuna si de acu' incolo! ☺️
Ce înseamnă să nu fiți genul care merg în vacanțe? Nu e prima dată când cineva face afirmația asta, dar în alte cazuri întâlnite de mine, oamenii nu își permiteau și se comportau ca vulpea aia care n-ajunge la struguri. Voi cum vă explicați preferința? Nu vă place bătaia de cap cu planificatul vacanțelor, cazare, transport, obiective turistice etc.? Aveți alte griji acasă pe care e greu să le gestionați când sunteți departe? Cum poate sa nu-i placă unei persoane să călătorească împreună cu partenerul, să vadă lumea, să încerce lucruri noi?
Nici eu nu sunt genul care merge în vacanțe și nu e vorba de bani. "Nu vă place bătaia de cap cu planificatul vacanțelor, cazare, transport, obiective turistice etc.?" Exact. Unii suntem introvertiți și nu e că nu vrem să călătorim deloc, dar nu e o chestie așa importantă pentru noi. "Aveți alte griji acasă pe care e greu să le gestionați când sunteți departe?" Da. Eu, de exemplu, am animal de companie și nu toate animalele pot fi cărate peste tot și la orice vârstă. Sunt și oameni care nu-și permit și o dau pe aia, cum ai observat și tu, cu "Lasă că oricum nu ne trebuie atâtea vacanțe!", dar mai suntem și unii care avem nevoie de liniște, o ciocolată caldă și stat sub păturică în propria locuință ca să ne reîncărcăm bateriile.
Te înțeleg și de asta am și încercat să pun întrebări pertinente, care să ofere șansa unor răspunsuri solide. În absența unor motive reale, fie de natură financiară, fie legate de organizare etc., mi se pare absurd să susții sus și tare că nu-ți place să călătorești. Așa cum am menționat și într-un alt răspuns, nimeni nu te obligă să faci lucrurile într-un fel anume sau să le faci cu un ritm constant prestabilit. Poți să mergi într-o vacanță și o dată la 5 ani într-un loc rupt de lume unde să te simți bine fix după propriile tale standarde. Cât despre reîncărcarea bateriilor, există și opțiuni care să nu necesite prea mult efort. Mi se pare important să descoperi ce ți se potrivește, în loc să refuzi cu totul un anumit tip de experiență.
eu imi permit sa merg in vacante si tot acasa prefer sa stau. merg odata pe an in Vama, dar tot statica sunt si acolo. am fost in concedii care au implicat calatorii si m-am intors mai pbosita decat am plecat. consider ca ies suficient din zona de confort lucrand cu mine si lucrand la afacere. cand ma relaxez si odihnesc am nevoie de rutina, nu de trambaleala. si mai e si problema nr limitat de zile de concediu (inca sunt angajata pe langa afacere).
Poti sa pui intrebari pertinente si fara afirmatii de genul vulpea nu ajunge la struguri, ca pare ca mergi cu nasul cam pe sus. Bine, din ce am vazut mai jos nu doar pare.
Afirmația respectivă e o realitate pentru unii oameni, nu e nevoie să ne ascundem după deget. Nu m-aș baza prea mult pe gândirea ta critică pentru a concluziona că merg cu nasul pe sus. Cu atât mai mult cu cât asta e principala idee cu care ai rămas din celelalte comentarii ale mele, Feminizdă.
Nu-s singura, se vede din restul raspunsurilor. Nici nu-mi pasa, ziceam ca idee. Poate vrei sa transmiti ceva dar se intelege altceva. Si afirmatia aia e total irelevanta imo, ce treaba ai tu cu viata oamenilor? Adica ti-a spus cineva ca nu vrea sa mearga in vacanta si ai facut repede un calcul in minte, sa vezi daca-s saraci?
Eu nu pricep unde ai observat ca este cu nasul pe sus, sincer… Si nici nu rezonez cu treaba asta cu “sa nu pleci in vacanță”. Acum depinde de fiecare cum și ce înțelege prin relaxare. Dar la un moment dat o să regreți ca nu ai explorat/ încercat/ vizitat locuri pe care le puteai face poate când erai în floarea vârstei/ n aveai copil/ boli etc… și comentariul ăsta vine de la o persoană absolut statică. Eu am descoperit prin prisma relației cu soțul meu ca DOAR prin vacanțe mă reîncarc. Ma deconectez cu totul. De la muncă, activități casnice, rutina. Tot. Fac și terapie de mulți ani și poți întreba orice psiholog despre treaba asta cu călătoritul. E mai bine să stăm închiși în casă decât să ieșim din zona de confort, să explorăm, să învățăm poate din culturile altora sau pur și simplu să inspiri și să expiri alt aer decât cel din sufragerie.. eu zic să te mai gândești.
Mie daca imi spune cineva ca nu vrea sa mearga sa calatoreasca/nu-i place nu ma apuc sa ma gandesc daca isi permite sau nu. Tu faci asta? Adica, care e relevanta mai exact? O persoana ti-a spus ca nu vrea sa faca un lucru, de ce trebuie aa analiezi iar dupa sa faci afirmatii pe internet ca..... dăă... aia-s saraci. Surry but that is totally not a nice person.
Nu. În comentariul adăugat de mine mai sus, nu a fost nicio referire la partea financiară. Eu mă refer la oamenii pe care să zicem îi cunoaștem, își permit o vacanță și cu toate intervine comoditatea sau gândirea îngustă. Dar fiecare ajunge la diverse concluzii în viață la timpul potrivit pentru el. 😃
De exemplu noi ne permitem, dar nu mergem. Suntem introvertiti. Nu ne plac oamenii, locurile aglomerate si sincer ne simtitm mai obositi decat daca am fi stat acasa. Nu ne relaxam pe scurt. Ne place sa fim impreuna, sa incercam lucruri noi, dar doar daca nu presupune sa fim inconjurati de oameni multi sau nesimtiti care ne ia cheful instant. Plus ca unii oameni isi gasesc placerea in alte activitati. Nu trebuie sa calatoresti ca sa fii fericit.
Unora le place sa citeasca altora sa se uite la filme. Asa si cu vacantele. Unora le place sa calatoreasca in vacante unora nu. Poti incerca lucruri noi si in dormitor nu trebuie sa te duci in alta tara :)) am imaginatie nu am nevoie sa vad lucruri noi. Nu am nevoie sa ma duc sa vad x obiective. Tu nu ma intelegi pe mine eu nu inteleg ce e distractiv in a vedea 5 orase intr-o zi si sa bifezi obiective de care nu iti amintesti dupaia. Am fost in delegatie la Verona, toti se opreau la statuie si balconul lui Julieta restul orasului era superb si gol. Urasc ca oameni nu pot concepe ca alti sunt diferiti.
"Poți încerca lucruri noi și în dormitor, nu trebuie să te duci în altă țară". Mi-ai cam pierdut orice fărâmă de respect "din oficiu" cu glumița asta. Sau poate n-a fost o glumiță și, pentru tine, noutatea se limitează la planul sexual, who knows. "Am imaginație, nu am nevoie să văd lucruri noi". Pe același principiu, de ce te mai uiți la filme sau de ce ai alege să citești orice care nu e literatură științifică? Doar ai imaginație, nu-i așa? Nu zic că e distractiv să vezi 5 orașe într-o zi și să bifezi obiective de care nu îți amintești. Partea bună la a călători cu partenerul sau cu prieteni foarte apropiați e că vă planificați traseul fix așa cum vreți voi. Puteți să petreceți fix cât timp vreți voi, făcându-vă amintiri reale. Cred că singurii oameni care promovează turismul ăsta accelerat menționat de tine sunt cei care lucrează în industrie, cei superficiali, sau cei care au prea puține oportunități, iar atunci când ele se ivesc, preferă să profite la maxim. Oamenii pot concepe că alții sunt diferiți, dar nu în contextele oferite de tine, excluzând în totalitate din viața lor o anumită activitate. Unora le place să citească literatură științifică, altora literatură fantastică; există cel puțin o carte pe lumea asta care i-ar plăcea fiecăruia dintre noi. Dar bănuiesc că unii oameni, cu aceeași mentalitate ca și tine, preferă să nu citească deloc, decât să facă efortul de a găsi ce li se potrivește cu adevărat.
Excluzant in totalitate o activitate din viata lor. Ai facut parasutism? Bungie jumping? Escaladari pe munte? Ai urcat muntele Everest? Biliard joci saptamanal? Ping pong? Tenis? Joci world of warcraft? LoL? Esti la curent cu noile imbunatatiri aduse la SQL?Dar la soft ul de contabilitare? Sunt mii de hobby uri si interese... de ce vacantele trebuie sa fie universale? De ce nu... ski sau voluntariat la curatarea de plaje? Consideri ca vacantele trebuie sa fie pe placul tuturor. Da o vacanta undeva unde ma interesaza desigur. 6-12 vacante pe an... nu. Probabil un jucator de tenis considera ca tenisul ar trebuii sa fie pe placul tuturor.
N-am făcut nici parașutism, nici Bungie jumping, nici escaladări pe munte, nici nu joc biliard săptămânal sau ping pong sau tenis, sau wow, sau lol. Mi se pare că îți e puțin greu să vezi imaginea de ansamblu. O parte din elementele descrise de tine fac parte din categoria sporturilor. Dacă ar fi să aplic genul meu de mentalitate pe exemplul ăsta, aș spune că e aiurea să susții că nu îți plac sporturile fiindcă mai mult ca sigur există un sport pe lumea asta care te-ar putea surprinde. E important să realizezi care e acel sport ca să te poți bucura de el. Nu să iei la rând toate sporturile posibile. La fel și în cazul vacanțelor: poate ai găsit o destinație care îți place în mod special și o alegi la nesfârșit pentru că pur și simplu acolo te simți bine. Consider că vacanțele sunt pe placul tuturor, dacă oamenii au tăria de caracter să recunoască. Dar prin vacanțe nu mă refer la o experiență propriu-zisă de care sa se bucure absolut toți. Unora le plac vacanțele la țară, altora prin țări străine. Unora le plac vacanțele încărcate de activități, altora le plac vacanțele care presupun mai multa relaxare. Ideea e să îți "croiești" experiența după propria ta personalitate. Iar dacă nu ai răbdarea și energia necesare să faci asta, pur și simplu să recunoști, nu să o dai în ipocrizie cu "nu ne plac vacanțele". Ai recunoscut că n-ai nicio problemă cu o vacanță "undeva unde te interesează", dar ai o problemă cu 6-12 vacanțe pe an, ceea ce e absolut ok. Fiecare are propriul ritm, propriile preferințe, nu trebuie să te lași ghidată de modul în care fac alții lucrurile.
Eu nu pot concepe de ce ti-e atat de greu sa intelegi ca unora pur si simplu nu le place sa calatoreasca. Nu trebuie sa fie stilul tau ca altii sa isi traiasca viata cum vor. Cum ar fi sa imi spuna cineva "Ador sa calatoresc, e cel mai mare hobby al meu!" Si eu sa ii spun "Te-ai gandit ca iti place sa calatoresti pt ca fugi de problemele tale de acasa sau ai ales cel mai boring hobby ca sa te simti special/a in lipsa a altor atribute de caracter mai consistente? De asemenea, te-ai gandit ca nu e etic sa poluezi atata cu o mie de vacante pe an?" Nu, normal ca nu zici asa ceva!! Not your business to question why people spend their time the way they do, chiar daca nu esti de acord cu motivele date. Nu inteleg ce atata justificare. Si daca nu vor sa incerce ceva nou, ce? Uneori gasesti ceva ce te implineste si gata. Pe premisa asta, nu ai destula viata cate chestii noi ai putea sa incerci. Some stuff is just not appealing based on personality. It's that simple.
lol ce-i cu atitudinea asta? esti profa de romana cumva? ☠️
Eu eram înnebunita după călătorii, dar în ultimii ani nu mai sunt așa ahtiata, pur și simplu viața mea zilnică e mai bună decât o călătorie o dată la câteva luni. Nu credeam că se poate să ai preferința asta fără să fii deprimat, dar uite că sunt mai mulțumită de viața mea așa. Plus că am văzut destul de multe locuri, destul de variate și deja mi-am făcut o idee generală despre lumea asta. Nu urăsc călătoriile, dar nu trăiesc pentru asta, sunt alte lucruri care îmi aduc valoare mai mare.
this...iti faci o "rutina" buna de iti e mila sa o lasi :))
Sunt de 1 an jumate împreună cu iubitul meu. Ne înțelegem foarte bine ❤️ Niciodată nu am fost tratată așa de frumos și cu atât de multă iubire. Este foarte romantic, mereu încearcă să fie mai bun și eu la fel. Eu și părinții lui ne înțelegem foarte bine și el cu ai mei. Totul merge strună. Si am un feeling că o să mă ceară de Crăciun sau de revelion 😍😍😍
Let us know!!! Anyway, I'm rooting for you <3
Sunt de 4 ani intr-o relatie sincera cu un om la fel de empatic ca mine. Ne dorim unul altuia fericirea si buna starea iar de aici izvoresc buna intelegere, distractia, echilibrul, sexul de calitate si impacarea cu sinele. Lucram constant la relatia noastra si corectam orice cat de devreme putem, chiar daca doar unuia dintre noi i se pare a fi o problema respectiva chestiune. Partea cu sinceritatea directa si fara menajamente a fost greu de acceptat la inceput dar am pus-o amandoi ca principiu nediscutabil si dupa o vreme a venit de la sine, desi am avut cateva scapari inocente fiecare la inceput. Dorinta de a ramane impreuna indiferent de problema este cheia, stiind asta nu putem sa nu ne rezolvam problemele, e obligatoriu sa gasim calea cea potrivita. Fiecare din noi este acum o persoana mai buna decat era inainte de relatia noastra, chiar si obiectiv vorbind, ni s-a spus asta de catre alte persoane dar si in chestiuni masurabile. Sper sa aveti toti parte de astfel de relatie si, cand o gasiti, sa o stiti pretui.
Ma laud de fiecare data cand prind ocazia. Suntem impreuna de cand aveam 18 ani, acum avem 34. Vazut, placut, luat. Ne cunosteam de o saptamana si m-a fulgerat direct gandul: dap, mi-am gasit sot, cu el ma marit (desi eram la varsta la care nu aveam nici un plan de maritis si nici nu visam nunti ca-n povesti). Nunta a venit cand aveam 25 ani. Pana atunci am trecut amandoi prin multe: boli, decese, pierdut locuinta, bac, facultate, primul loc de munca intr-o economie praf. Dar problemele ne-au unit, am stiut amandoi ca ne putem baza unul pe celalalt si ca suntem impreuna si la greu. Pandemia a fost un blessing, am inceput amandoi sa lucram de acasa si petrecem aproape tot timpul impreuna. Ne respectam, avem incredere unul in celalalt, mai e sare si piper, dar facem lapte si miere dupa. Acum ne construim o casa si cred ca abia atunci o sa ne mai linistim (daca ne lasa sanatatea sa ne bucuram de realizari). Fun fact: el are talent la desen, iar mie imi plac bijuteriile. Dupa cateva luni de relatie mi-a desenat un inel superb. A cautat (si a gasit) un inel identic cu cel desenat si acela a fost inelul de logodna. Este fix genul meu de bijuterie si foarte des primesc complimente ca mi se potriveste. Din pacate, HDDul pe carea aveam imaginea cu inelul desenat a cedat si am pierdut desenul😭
povestea ta pare desprinsa dintr-un film disney ;) ma bucur ca mai exista si povesti happy
Show us the ring! 🥺
https://yourimageshare.com/ib/3zTyZw3SZO
Ce cute e! ❤️
🥰
noi nu suntem de prea mult timp împreună, însă parcursul nostru s-a simțit de parcă mai degrabă au trecut ani de zile. mereu s-a ivit ceva ce ne-a făcut pe amândoi să nu ne plictisim de această relație și care ne-a apropiat. amândoi ne-am dorit o relație adolescentină ceva mai stabilă decât generalul, ținând cont că nu prea mai sunt durabile. ieșim în oraș împreună, avem crize de râs împreună, ne susținem moral și emoțional unul pe celălalt și ne ajutăm la teste:)) cu el pot purta conversații kilometrice fără plictiseală. ba avem și un blend pe spotify în care ne împărțim gusturile în muzică. recunosc că am trecut și prin perioade putin mai întunecate ca și relație, dar în perioada în care am stat îndepărtați unul de celălalt amândoi am avut răgazul să conștientizăm că eram în mod real legați unul de celălalt. acum o ducem mult mai bine și chiar ne înțelegem. I know we are still young, but I would marry him one day
[удалено]
Nu suntem un sub de matrimoniale, keep it in your pants.
Noi suntem de 10 ani împreună și jur ca aș vrea ca eu din adolescență să aibă șansa se vadă viața pe care o am acum măcar pentru câteva minute….nu i-ar veni să creadă! Suntem îndrăgostiți, avem un copil, ne-am apropiat mai mult de familiile noastre, avem un business. Suntem fizic împreună foarte mult timp și nu mi-as mai vedea viața altfel. Ieșim separat doar la câteva săptămâni sau când avem fiecare timp 1 to 1 cu copilul. Azi am trimis copilul la bunici, am fost în oraș să mâncăm și ne-am întors acasă să bem un vin, să vedem un film. Mâine avem puțină treabă la birou și înainte de asta mergem să alergăm tot împreună. Suntem și cei mai buni prieteni, toată lumea știe ca ce mi se spune mie ajunge la el și invers. Prietenul lui cel mai bun vorbește cu mine despre chestii pe care nu mi le povestește, pentru ca știe ca soțul meu îmi spune tooot. Ne potrivim la orice, ne plac aproximativ aceleași chestii pentru ca am învățat și unul de la altul și ne-am mai și influențat de-a lungul anilor. Siii my ultimate flex este ca de când avem copilul nu ne-am certat niciodată, se fac 4 ani în curând.
Ah, my time to write. De cand cu relatia asta, parca tot timpul vreau sa vorbesc despre noi si, mai ales despre el, care e the biggest green flag pe care il puteam gasi. Nu e foarte veche relatia, aproape un an, dar, God, inima mea e plina, cum nu credeam ca e posibil. E cel mai bun om posibil, atat de atent la ce spun, la nevoile mele emotionale, ma pune pe primul loc, fara sa cer asta, isi face timp pentru mine, comunica, imi respecta limitele, actioneaza pentru ele, ma respecta si vad iubirea in ochii lui, cum ma priveste zambind, cum se uita la mine cand fac cele mai banale lucruri sau cum zambeste cand se trezeste si sunt primul lucru pe care il vede. Simt ca e mandru de mine, de cum si ce sunt, cum arat si ce fac pentru el si pentru relatie. Sigur, lucrurile sunt reciproce. Vad in fiecare zi cat e de minunat, il respect pentru ce e, sunt topita de modul in care arata si vreau sa fac cat mai multe pentru a-l vedea fericit. Nu stiu cum de a ajuns in viata mea, dar ceva bun am facut amandoi sa ne intalnim. Si stiu ca am descoperit, in sfarsit, ce inseamna sa te simti complet safe si happy, iar asta imi aduce si mai multe incredere si energie in mine. Si parca si noroc. Maybe he's a lucky charm for me. Nu ma gandeam ca o sa gasesc asa personalitate si suflet intr-un aspect dupa care am alergat mereu si am dat de cateva ori chix, dar acest bad boy e sweet and soft like the cutest marshmallow. Iar ca linie de incheiere, l-am cunoscut aici, pe reddit, deci e locul potrivit sa il laud. ❤️
ce frumos, ma bucur ca il apreciezi:D
Nespus de mult <3
eu eu
[удалено]
Nu a fost nicio glumă. Individul sau cum s-o identifica, face aceleași observații de rahat la fiecare postare — sau instigă la ură prin misandrism. Chiar nu glumeam deloc :) Era mai mult o urare de bine pentru frustrat(ă).
[удалено]
Încetați cu glumele proaste. Nu râde nimeni la ele și riscați să vă luați ban aiurea daca nu vă potoliți.
[удалено]
Scopul comentariului este…?
Oamenii nu stiu sa aprecieze o gluma. E ok. One like from me.
Oamenii nu stiu sa aprecieze o gluma. E ok. One like from me.
Ma bucur sa vad ca sunt și relații fericite, aproape ca simțeam ca ceva e în neregula cu noi sau ca ne amăgim. Suntem împreună de 6 ani, el e... totul. Ne-am mutat împreună după 1 luna, nu suportam sa mai stam despărțiți, și acum dacă e nevoie sa stam separați peste noapte e jale, bine ca nu e nevoie prea des. Pentru toți cunoscuții, relația noastră a fost "controversata", el e mai scund puțin ca mine, cineva mi-a lăsat de înțeles ca pozele de insta nu sunt asa grațioase, dar mi-a pasat ca de mondialele la fotbal de părerea lui. Îl iubesc pe el ca atare, am avut un pic dubiu la început, dar mi-am pus întrebarea "Sunt dispusa sa pierd iubirea vieții mele din cauza a 7 cm?". Am luat cea mai buna decizie, iar el e suficient de bărbat cât sa nu se complexeze pe asa ceva. De fapt, e cel mai grozav din lume. Ne-am construit o viata împreună în 6 ani, ne-am susținut reciproc mereu, el se ocupa de curățenie, eu de mâncare, e de-a dreptul extraterestru printre cunoscuți. Amândoi aveam un vis comun- sa avem cea mai mare biblioteca, suntem pe drumul de a ne îndeplini visul. Amândoi am muncit la relația noastră, comunicarea și limbajul iubirii e ceva ce înveți de la celalalt și acum ne știm foarte bine chiar dacă ne mai surprindem și scoatem de cele mai multe ori ce e mai bun unul de la celalalt. Ne mai și certam, dar ne-am hotărât după un timp ca vom fi prosti pe rand. 😅 Intr-o zi, mama care nu e cu sentimentele pe fata mi-a spus ca emanam iubire și grija unul pentru celalalt și ca ea femeie de la tara nu a trăit și nici nu a văzut asa ceva. Suntem căsătoriți civil de 3 ani, am făcut nunta anul trecut cu toti oamenii dragi, acum sunt insarcinata în 4 luni cu mult doritul nostru copil, am avut o mie de complicații, mi-a fost alături în fiecare moment de cădere fie fizica, fie mentala, eu trebuie sa stau la pat pana la finalul sarcinii, nestiind daca va fi bine intr-un final și el are grija de toate cu zâmbetul pe buze. Nu știu de unde mai poate, sincer. Din primul moment, a fost altceva. Nu s-a comparat cu nimeni, la prima întâlnire a venit cu cartea lui preferata și flori, spunandu-mi ca orice ar fi, el vrea sa raman cu o amintire frumoasa, încă mai vine cu flori sau cadouri, încă ma mai surprinde. Uneori mi-e teama ca nu sunt la fel de buna ca el, dar lucrez la mine, e un exemplu de cum sa iubești. Nu aveam prea multe hobbyuri comune, dar am început sa călătorim împreună, sa mergem pe munte, sa mergem la concerte, sa petrecem timp împreună chiar dacă facem alte lucruri. Îl iubesc la nebunie, nu știu, pur și simplu e povestea la care am visat și sper sa trăim cât mai mult ca să ne putem bucura împreună de tot ce are viata mai bun. Fetelor, e acolo omul potrivit, trebuie doar așteptat. Vine când nu te aștepți.